Două Slujbe Bisericești: Păstori și Diaconi

„Pavel și Timotei, robi ai lui Isus Hristos, către toți sfinții în Hristos Isus care sunt în Filipi, împreună cu episcopii și diaconii.”
Filipeni 1:1

„Slujitorii unei biserici locale a Noului Testament sunt păstorii și diaconii (Filipeni 1:1). Aceeași slujbă este denumită în mod diferit episcop, prezbiter sau păstor.”
Herschel H. Hobbs
The Baptist Faith and Message, p. 69

Organizarea baptistă a afirmat de-a lungul anilor existența a două slujbe scripturale într-o biserică a Noului Testament: păstorul și diaconul. Baptiștii cred că Biblia învață că toți creștinii sunt chemați să slujească și să le slujească altora în Numele lui Hristos, însă unii sunt chemați și înzestrați de Dumnezeu pentru a îndeplini roluri specifice de slujire, precum cele de păstori și diaconi.

Păstorii Baptiști

Baptiștii afirmă că slujba de păstor este una dintre cele două pe care o biserică modelată după bisericile Noului Testament ar trebui să le aibă. Biblia folosește trei termeni pentru aceeași slujbă: prezbiter, păstor și episcop. În limba greacă a Noului Testament, acești termeni indică funcții diferite, nu persoane diferite (Faptele Apostolilor 20:17-28; 1 Petru 5:1-5).

Baptiștii se raportează la Biblie pentru calificările necesare unei persoane care să slujească drept păstor (1 Timotei 3:1-7; Tit 1:5-9). Aceste calificări se împart, în general, în două categorii: caracter și daruri pentru slujire. Slujba de păstor trebuie exercitată în spirit de slujire, nu în mod egoist sau pentru promovare personală.

Fiecare biserică baptistă își alege (cheamă) păstorul. Procesul specific diferă într-o anumită măsură de la o biserică la alta, dar majoritatea urmează următorul model:
• Când biserica nu are păstor, congregația alege un comitet de căutare care evaluează cu rugăciune calificările diferiților candidați.
• După o deliberare atentă, comitetul recomandă congregației persoana pe care o consideră chemată de Dumnezeu.
• Candidatul vizitează biserica și predică „în vederea chemării”. Congreganții votează dacă să-l cheme sau nu. Dacă votul este favorabil, candidatul acceptă sau refuză chemarea.
• Păstorul slujește în biserică atât timp cât el și congregația consideră potrivită continuarea relației.

Relația dintre păstor și biserică este una deosebită. Fiecare parte are responsabilități și oportunități care, împlinite corect, fac ca relația să fie pozitivă și roditoare. Biserica trebuie să se roage pentru păstor, să-l sprijine financiar, să-l încurajeze și să-l ajute în îndeplinirea scopurilor bisericii. La rândul său, păstorul trebuie să se roage pentru biserică, să slujească, să ucenicizeze și să conducă poporul lui Dumnezeu cu smerenie și evlavie.

Diaconii Baptiști

A doua slujbă într-o biserică baptistă este cea de diacon. Dacă păstorii sunt de obicei aleși din afara membrilor congregației, diaconii sunt aleși din rândul membrilor. Calificările biblice pentru un diacon (1 Timotei 3:8-13) se concentrează în principal pe caracterul și relațiile în cadrul bisericii, familiei și comunității. Diaconii trebuie să fie persoane cu un caracter ireproșabil și o credință profundă, care se bazează pe Duhul Sfânt.

Faptele Apostolilor 6:1-6 consemnează, cel mai probabil, începutul rolului de diacon. Diaconii trebuie să se ocupe de nevoile materiale ale congregației, pentru ca păstorii să se poată concentra pe nevoile spirituale. Diaconii nu sunt considerați un organism de conducere, ci lideri slujitori.

Într-o biserică baptistă, procesul de alegere a diaconilor implică întreaga congregație. Deși detaliile pot varia, practica obișnuită este ca întreaga biserică să voteze asupra celor care vor fi aleși ca diaconi.

Rolul diaconului diferă de la o biserică la alta. În multe biserici, diaconii sunt chemați să evalueze și să recomande chestiuni importante care urmează a fi supuse votului congregației. Ei sunt implicați în diverse slujiri: vizitarea bolnavilor, sprijinirea familiilor aflate în dificultate și ajutorarea celor nevoiași.

Hirotonirea Baptistă

Baptiștii cred că hirotonirea nu conferă unei persoane puteri sau autoritate speciale. Ea este o recunoaștere publică a faptului că o persoană este considerată vrednică să slujească drept păstor sau diacon. În ultimii ani, hirotonirea a fost extinsă și la alte persoane implicate în slujire, precum capelani, misionari și membri ai personalului bisericesc.

Nu toți baptiștii consideră că hirotonirea este necesară sau potrivită. Totuși, majoritatea bisericilor baptiste o practică și o consideră valabilă pe viață. Astfel, când o persoană se mută la o altă biserică pentru a sluji ca păstor sau diacon, nu este nevoie de o nouă hirotonire.

Pentru baptiști, hirotonirea este o funcție a bisericii locale, nu a denominației. Deși alte biserici sau entități denominaționale pot fi invitate să participe, biserica locală este cea care hirotonește efectiv.

În cazul păstorilor, hirotonirea este precedată, de obicei, de acordarea unei licențe pentru slujirea Evangheliei. Aceasta oferă timp pentru evaluarea chemării și a calificărilor biblice ale persoanei. Dacă aceasta mărturisește o chemare interioară din partea lui Dumnezeu, îndeplinește calificările biblice și demonstrează darurile necesare pentru o slujire eficientă, biserica procedează la hirotonire.

Particularități Baptiste Privind Păstorii și Diaconii

Politica baptistă referitoare la păstori și diaconi este legată de alte convingeri distinctive. De exemplu, Biblia este autoritatea supremă pentru credința și practica baptistă. Baptiștii interpretează Biblia ca indicând existența a două slujbe în biserica Noului Testament: păstor și diacon.

Biblia învață că toți cei care cred în Isus Hristos sunt preoți cu acces direct la Dumnezeu (1 Petru 2:5; Apocalipsa 1:6; 5:10). Nu este nevoie de o clasă preoțească specială (Evrei 8-10). Astfel, baptiștii nu folosesc termenul „preot” pentru păstor și nu consideră că acesta mijlocește între credincioși și Dumnezeu.

Baptiștii cred că preoția tuturor credincioșilor și competența sufletului nu diminuează rolul important al păstorului. Deși toți credincioșii sunt egali, unii sunt chemați de Dumnezeu și aleși de biserică pentru a fi lideri spirituali. Credincioșii nu trebuie să-și transfere păstorilor responsabilitatea de a studia Scriptura, de a căuta voia lui Hristos și de a-L urma ca Domn al vieții.

Baptiștii cred în guvernarea congregațională și autonomia bisericilor. Prin urmare, păstorii nu sunt numiți de o entitate externă. Fiecare congregație este responsabilă pentru alegerea păstorului și a diaconilor săi. Conducerea aparține întregii biserici, nu doar păstorului sau diaconilor. Biblia arată că păstorul trebuie să exercite o conducere puternică, dar nu dictatorială (1 Petru 5:1-5).

Libertatea și autonomia creează un cadru propice pentru diversitate în viața baptistă. De exemplu, de-a lungul istoriei, bisericile au folosit diferite titluri pentru slujba de păstor. Există diferențe de opinie privind slujirea femeilor ca păstori sau diaconi. Numărul, cerințele și funcțiile diaconilor variază de la o biserică la alta.

Concluzie

Deși există diferențe între baptiști cu privire la slujbele de păstor și diacon, toți sunt de acord că Dumnezeu a instituit aceste două poziții esențiale pentru a oferi conduită slujitoare bisericilor.