Baptiștii: Botezul Credinciosului

„Așadar, prin botezul în moartea Lui am fost îngropați împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morți prin slava Tatălui, tot așa și noi să umblăm într-o viață nouă.”
Romani 6:4

Întrebați majoritatea ne-baptiștilor (și chiar unii baptiști!) care este distinctivul baptist și probabil vor răspunde: „Botezul adulților prin scufundare.” Desigur, nu există un singur distinctiv baptist. Totuși, de ce este botezul atât de strâns asociat cu baptiștii? Un posibil răspuns este că baptiștii se numără printre puținele denominațiuni care practică botezul credinciosului prin imersiune și îl consideră un simbol al mântuirii deja primite, nu o condiție pentru obținerea acesteia.

De-a lungul secolelor, atât autoritățile civile, cât și cele religioase au persecutat baptiștii pentru această practică. În ciuda opoziției, inconvenientelor și ridiculizării, baptiștii au rămas fideli convingerii că botezul credinciosului prin imersiune este învățătura Scripturii.

Botezul este doar pentru credincioși

Noul Testament consemnează că botezul a urmat întotdeauna convertirii, niciodată nu a precedat-o și nu a fost necesar pentru mântuire (Faptele Apostolilor 2:1–41; 8:36–39; 16:30–33). Deoarece baptiștii consideră Biblia ca fiind singura autoritate pentru credință și practică, credem că botezul este destinat doar celor care și-au pus credința în Isus Hristos ca Domn și Mântuitor.

Mai mult, baptiștii subliniază că, în Noul Testament, angajamentul de a crede și a-L urma pe Isus ca Domn și Mântuitor a fost întotdeauna voluntar. Prin urmare, botezul, ca semn al unui astfel de angajament, trebuie să fie întotdeauna voluntar.

Din cauza acestor convingeri bazate pe Biblie, baptiștii nu botează prunci. Această refuzare a dus la persecuții. De exemplu, Henry Dunster, primul rector al Universității Harvard, a fost forțat nu doar să-și părăsească funcția, ci și exilat din Cambridge pentru că a refuzat să-și boteze copiii în biserica susținută de stat.

Botezul se face doar prin scufundare

Deși unii dintre primii baptiști botezau prin turnare sau stropire cu apă, baptiștii au ajuns la concluzia că scufundarea completă a trupului în apă este singura modalitate biblică de a boteza. Prin urmare, în ciuda persecuțiilor, inconvenientelor și ridiculizării, au început să practice doar botezul prin scufundare. Astăzi, aceasta este practica baptistă în cea mai mare parte a lumii.

Credința în scufundare ca mod corect de botez se bazează pe Biblie din mai multe motive:

Cuvântul englez „baptize” provine dintr-un cuvânt grecesc — limba în care a fost scris inițial Noul Testament — care înseamnă „a cufunda, a scufunda”.

Ioan Botezătorul L-a botezat pe Isus în râul Iordan prin scufundare, la începutul lucrării Sale publice (Matei 3:13–17; Marcu 1:9–11).

Ucenicii lui Hristos, în vremea Noului Testament, botezau prin scufundare (Faptele Apostolilor 8:36–39).

Scufundarea este un mijloc nu doar de a declara că Hristos a murit, a fost îngropat și a înviat pentru a aduce mântuirea, ci și de a mărturisi speranța noastră în înviere (Romani 6:5).

Noul Testament învață că scufundarea simbolizează faptul că un credincios a murit față de vechiul mod de viață și trăiește o viață nouă în Hristos (Romani 6:3–4; Coloseni 2:11–12).

Botezul este simbolic

Baptiștii cred că Biblia învață că botezul este important, dar nu necesar pentru mântuire. De exemplu, tâlharul de pe cruce (Luca 23:39–43), Saul pe drumul Damascului (Faptele Apostolilor 9:1–18) și cei adunați în casa lui Corneliu (Faptele Apostolilor 10:24–48) au experimentat mântuirea fără a fi necesar botezul. În predica sa de la Rusalii, Petru i-a îndemnat pe cei care s-au pocăit și au crezut în Hristos să fie botezați, nu pentru că botezul era necesar pentru mântuire, ci ca mărturie că au fost mântuiți (Faptele Apostolilor 2:1–41).

Astfel, botezul este simbolic, nu sacramental. Baptiștii cred că Biblia învață că botezul simbolizează faptul că o persoană a fost mântuită și nu este un mijloc de mântuire. Botezul nu este un canal al harului mântuitor, ci o mărturie că harul mântuitor a fost experimentat. El nu spală păcatul, ci simbolizează iertarea păcatului prin credința în Hristos.

Deși botezul nu este esențial pentru mântuire, el este o cerință importantă pentru ascultarea de Domnul. Hristos le-a poruncit ucenicilor Săi să boteze (Matei 28:19), așadar botezul este o formă de ascultare față de Isus ca Domn. Botezul este o modalitate prin care o persoană declară: „Isus este Domnul.”

Persoana, locul, momentul și contextul botezului

Conceptul baptist al preoției tuturor credincioșilor indică faptul că orice credincios-preot autorizat de congregația locală poate oficia botezuri, nu doar un păstor sau cineva hirotonit. În majoritatea bisericilor baptiste, practica obișnuită este ca păstorul sau un membru al echipei pastorale să oficieze botezul. Unii baptiști insistă că doar cei „chemați la predicare” ar trebui să boteze.

Atunci când este posibil, baptiștii preferă un loc public pentru botez, deoarece botezul este o formă de mărturisire publică a credinței. Au fost folosite o varietate de locuri. În trecut, majoritatea persoanelor erau botezate în râuri sau lacuri. De exemplu, Sam Houston a fost botezat într-un pârâu lângă Biserica Baptistă din Independence. În vremuri mai recente, bisericile au construit baptisterii în interiorul clădirilor. Totuși, continuă să fie folosite și alte locuri, precum piscine, lacuri, râuri, iazuri, pârâuri, oceane și chiar adăpători pentru animale.

Baptiștii nu impun un moment anume pentru botez, cu excepția faptului că botezul trebuie să urmeze convertirii unei persoane. Deoarece botezul nu este esențial pentru mântuire, nu este necesar ca botezul să aibă loc imediat după mărturisirea credinței. Unele biserici botează la scurt timp după o mărturisire publică. Altele cer candidatului să participe la un curs pentru noii credincioși înainte de a fi botezat.

Baptiștii consideră botezul ca fiind o funcție a bisericii. De fapt, baptiștii cred că fiecare persoană botezată ar trebui să devină membră a unei congregații locale. Botezul nu este considerat atât un act individual, cât unul care implică o comunitate de credincioși-preoți, adică o biserică. Într-un anumit sens, botezul simbolizează un legământ între persoana botezată și o biserică.

Concluzie

Baptiștii, crezând cu tărie în libertatea religioasă, respectă dreptul altora de a boteza în modul în care aleg. În mod similar, baptiștii doresc să-și exercite dreptul de a-și exprima propriile convingeri.

Baptiștii din trecut au îndurat persecuții cumplite pentru angajamentul lor față de botezul credinciosului. Cu siguranță, baptiștii de astăzi vor rămâne fideli botezului credinciosului, fără a-l trata cu ușurință, depunând toate eforturile pentru a se asigura că generațiile viitoare înțeleg semnificația sa profundă.

„Că botezul este o rânduială a Noului Testament, dată de Hristos, care trebuie administrată doar persoanelor care mărturisesc credința, sau care sunt ucenici, sau învățați, care, în urma unei mărturisiri de credință, trebuie să fie botezați.”

„Modul și maniera de administrare a acestei rânduieli, așa cum este prezentată în Scriptură, este cufundarea sau scufundarea întregului trup sub apă…”

Articolele XXXIX și XL din Prima Mărturisire de Credință de la Londra a baptiștilor din 1644